Noi, oamenii, avem gânduri și emoții, și rani care vin peste noi ca o apa moarta, care ne tulbura viața. Cartea pe care o ții în mâna acum te invita într-o calatorie a reînvierii. Cum sa renasc? Cum sa fac ca vechile rani sa nu-mi mai bântuie viața? Cum sa depașesc frica și suferința? Toate aceste întrebari își gasesc un raspuns clar, simplu și practic în cartea Apa vie.
Autoarea folosește, pe de o parte, un limbaj al poveștilor (asemuind psihicul uman cu o ceașca și cu un ulcior) și, de pe alta parte, unul și raționalului. Demersul face ca procesul de vindecare, prin care ești ghidat blând și ferm, sa devina unul ușor și captivant.
Nu exista om care sa nu-și doreasca vindecarea. Apa vie este cartea care face ce promite. Este nevoie doar ca și tu sa faci un pas catre ea. Sa o deschizi, sa o citești, sa o folosești ca pe un ghid invizibil în inima ta.
Vera budan deschide porțile catre învierea inimii cititorului și catre vindecare printr-o serie de experiențe personale, dar și exerciții simplu de aplicat, în maniera calma și jucaușa a unui bun specialist în conștiința umana.
Apa vie este o carte care merita sa fie pusa pe noptiera și folosita zi de zi.
Angela Stafii, dr. în filosofie, life coach.