"Ca e¿ti un artist dramatic care se zbate sa supravie¿uiasca sau ca e¿ti un om care nu se identifica cu sexul cu care a fost înzestrat ¿i încearca disperat sa remedieze aceasta problema, ca e¿ti un geniu ajuns în zdren¿e, care cer¿e¿te ¿ansa de a-¿i spune povestea, ca e¿ti un îndragostit iremediabil, care încaseaza doar indiferen¿a, ca e¿ti un nimeni urmarit ve¿nic de autoritäi, de probleme ¿i e¿ecuri, ca e¿ti captiv în lumea ta, singurul loc în care nu e¿ti perceput ca fiind nebun tocmai fiindca sfideaza nöiunea unanim acceptata de normalitate, ca e¿ti un scriitor care î¿i äterne realitatea bidimensional, pe foaie, în replici, în didascalii, în unitäi de masura a emöiei - numite cuvinte -, ¿i ridica în al¿ii realitäi tridimensionale, ca e¿ti o întâmplare care cite¿te aceste rânduri, ¿tii foarte bine ca orice fapt consumat da singur startul la o continuare ¿i ca exista mereu o a doua ¿ansa, la fel cum Moartea ¿tie când trebuie sa lase ceva sa continue, când sa-i spuna stop sau când sa închida ochii, fiindca interven¿ia ar descalifica-o. Totul poarta eticheta cu va urma ¿i depinde doar de noi sa lasam eticheta acolo ¿i sa urmam indicäia.
Teatrul prelunge¿te viäa fiindca este o prelungire a vie¿ii. Nu e atât parte a ei, cât o extensie, ca o pereche de aripi cu care plonjam într-un bar supraaglomerat, într-un dormitor în care încap fix doua persoane, într-un vis policrom cu iz de psihotrope, sau într-o scena care ne va marca fiindca urmeaza sa se petreaca în acel interval de timp pe care niciodata nu suntem în stare sa-l dibuim, dar ¿tim atunci când se întâmpla ca nu putea fi altcândva.
Trei piese care ne zguduie, ne lasa sim¿urile bulversate, creierii bruscäi, inima în aritmie, dar sufletul cumva ridicat. Trei piese de prelungit viäa, chiar ¿i a celor care cred ca aceasta urmeaza abia dupa ce vor muri. Moartea striga: "Bis!" când se vede aplaudând de una singura, fiindca nu are de ales decât sa lase spectacolul sa continue în momentul în care tocmai se dezintegreaza.
Îndrazne¿te ¿i cite¿te!" - Andrei Vornicu